Apihima

Muzică bizantină, Liturgică, cuvinte de folos și învățături ale Sfinților Părinți


Scrie un comentariu

Predica PF Daniel – Duminica Ortodoxiei – 2017

Anunțuri


Scrie un comentariu

Începutul Postului Nașterii Domnului

Postul este o harismă dumnezeiască, este hrana îngerilor, prietenul fecioarelor, sporul în cele ale casei; postul este apărătorul celor ce se pocăiesc, însoţitorul rugăciunii, începutul bogăţiei duhovniceşti, mângâierea celor săraci, ajutorul celor în necazuri; postul alungă somnul şi aduce cântarea de imnuri, postul este apa care ne răcoreşte, pregătindu-ne să bem din izvorul nemuririi.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

izvorul-sanatatii-viata-in-hristos

Sfinţii Părinţi ai Bisericii afirmă că postul este întru totul duhovnicesc. Abstinenţa de la mâncărurile de toate felurile şi grase nu are decât un singur scop: întărirea sufletului pentru a rezista în războiul dus de trup (împotriva poftelor şi a patimilor), spre a se arăta biruitor şi a primi de la Dumnezeu, Dătătorul Legii, cununa neveştejită a biruinţei.

Sfântul Vasile cel Mare defineşte postul ca înstrăinare de rele, spunând: „Binele postului nu izvorăşte de pe urma înfrânării de la mâncăruri numai; pentru că adevăratul post înseamnă alungarea şi înfierarea relelor; dezleagă orice legătură pe care o ai cu nedreptatea; renunţă la a-ţi întrista aproapele; iartă-i datoriile (pe care le are faţă de tine); nu posti numai în împrejurări grele şi când te afli în duşmănie (cu aproapele); nu mănânci carne, dar îţi mănânci (de viu) fratele; te abţii de la vin, dar nu şi de la injurii; aştepţi să te împărtăşeşti (când vine) seara, dar îţi petreci ziua în tribunale”; şi iarăşi: „Postul înseamnă înfrânarea limbii, stăpânirea mâniei, îndepărtarea de pofte, calomnie, minciună, jurăminte [strâmbe]; întru acestea, aşadar, este postirea cea bună.” Continuă lectura


Scrie un comentariu

Slujbă de priveghere în cinstea Sfinților Împărați Constantin și Elena la Catedrala Patriarhală

În seara zilei de 23 octombrie 2016 Slujba Privegherii la Catedrala Patriarhală este oficiată de Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal. Slujba din seara aceasta este săvârşită în cinstea Sfinţilor Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa Elena, ocrotitori ai Catedralei Patriarhale, dar şi pentru sfinţii sărbătoriţi în 24 octombrie 2016: Sf. M. Mc. Areta, Sf. Mc. Marcu, Sotirih şi Valentin.

Ierarhul a rostit şi un cuvânt în care a subliniat că Sfinţii Împăraţi au primit semn de la Dumnezeu, semnul Cinstitei şi de viaţă Făcătoarei Cruci. De asemenea, Sfânta Elena, dorind să meargă la Ierusalim, a descoperit Sfânta Cruce şi Mormântul Domnului.

Răspunsurile liturgice sunt date de Grupul Psaltic Potirul al Mănăstirii Radu Vodă.

Foto: basilica.ro


Scrie un comentariu

Sfântul Cuvios Neofit Zăvorâtul a ajuns la Iaşi. Moaştele sale au fost aduse de o delegaţie cipriotă

O delegaţie cipriotă, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Atanasie, Mitropolit de Limassol, a adus la Iaşi în dimineaţa zilei de 12 octombrie 2016 moaştele Sf. Cuv. Neofit Zăvorâtul. Oaspeţii au fost întâmpinaţi pe Aeroportul Internaţional din Iaşi de o delegaţie condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, după cum ne-a precizat Tudorel Rusu.

Primirea oficială a avut loc în Catedrala mitropolitană din Iaşi, fiind urmată de o slujbă de Te-Deum oficiată de Preasfinţitul Părinte Calinic, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

La final, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei le-a urat Bun venitoaspeţilor. De asemenea, Înalptreasfinţia Sa şi-a exprimat încrederea că Sf. Cuv. Neofit Zăvorâtul va deveni mai cunoscut în ţara noastră după prezenţa sa la manifestările religioase dedicate Ocrotitoarei Moldovei.

Rânduit-a Dumnezeu să avem pentru câteva zile aici, la Iași, o părticică din moaștele Sfântului Neofit Zăvorâtul, mare pustnic de la începutul mileniului II al creștinătății, trăitor în insula Cipru și nevoitor timp de peste 60 de ani într-o grotă din această insulă binecuvântată. Sfintele sale moaște vor fi așezate lângă moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și vor rămâne spre închinarea pelerinilor până în ziua de sâmbătă, 15 octombrie. Acest mare sfânt al Bisericii,  odată cu prezența sfintelor sale moaște în țara noastră și prin tipărirea în limba română a operei sale filocalice în cinci volume, va deveni mai cunoscut și în arealul nostru românesc. Sfântul Cuvios Neofit va fi de acum cunoscut atât în sfintele noastre mănăstiri, cât și în casele credincioșilor; opera sa filocalică va hrăni cu siguranță sufletele credincioșilor  însetate de adevăr, de iubire, de frumusețe, a spus ierarhul.

La rândul său, Mitropolitul de Limassol a transmis salutul ierarhilor, clerului şi credincioşilor din  Biserica Ortodoxă din Cipru.

Pentru noi este o mare binecuvântare faptul că ne aflăm împreună cu frățiile voastre la această sfântă sărbătoare. Dar este și o mare binecuvântare și pentru că, prin prilejul acestui sfânt hram, am adus cu noi sfintele moaște ale Sfântului Neofit. Sfântul Neofit Zăvorâtul este unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Bisericii Ciprului. Este sfântul care înfrumusețează biserica noastră locală a Ciprului de mai multe veacuri, iar atât mănăstirea sa, cât și locul nevoinței sale, sunt pentru noi spitale duhovnicești unde ne vindecăm de patimile și păcatele noastre și liman duhovnicesc unde ne odihnim de problemele și de ispitele zilnice. Considerăm a fi un mare eveniment duhovnicesc faptul că un sfânt al Bisericii Ciprului a fost adus spre spre închinare și spre venerare poporului dreptcredincios din Moldova și România. Vă transmit cu această ocazie și urările de bine și dragoste din partea ierarhilor Bisericii Ciprului, a clerului și a poporului nostru dreptcredincios și vă mulțumesc foarte mult pentru cinstea acordată și pentru iubirea frățească pe care ne-o arătați.

Sfintele moaşte ale Sfântului Cuvios Neofit au fost aşezate spre închinare alături de moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. În această seară, de la ora 19:00, moaştele celor doi sfinți vor fi purtate în procesiunea Calea Sfinţilorce va avea loc pe străzile din centrul Iaşului.

Foto: Doxologia.ro

Această prezentare necesită JavaScript.

Sursa: basilica.ro


Scrie un comentariu

26 August – Pomenirea Sfinţilor Adrian şi Natalia

Sfinţii Adrian şi Natalia

 

10

26 august, Nicomidia, vestul Asiei Mici, începutul sec. IV

Iată una dintre cele mai măreţe povestiri despre o soţie ce-şi îndeamnă soţul să sufere mucenicia. Este o pildă supremă de credinţă neclintită, care ştie că scurta pierdere a soţului aici, pe pământ, pentru Hristos, înseamnă a-l dobândi din nou, de-a pururea, în împărăţia cerurilor.

Născut din neam ales, Adrian avea douăzeci şi opt de ani, fiind în floarea tinereţii, puternic şi chipeş, bine chivernisit în slujba împărătească. Avea o soţie tânără şi frumoasă, numită Natalia, cu care era căsătorit de treisprezece luni.

Într-o zi, în vremea ultimei mari prigoane a creştinilor, sub Împăratul Maximian, douăzeci şi trei de creştini au fost aduşi înaintea Împăratului şi chinuiţi crunt, aproape de moarte. Adrian era unul dintre dregătorii împărăteşti ce priveau suferinţele acelor oameni şi auzeau cu câtă vitejie îşi apărau credinţa în Hristos.

Apoi, pe când mucenicii zdrobiţi în bătaie erau duşi la palatul tribunului spre a li se înscrie numele, Adrian i-a întrebat ce nădăjduiau să dobândească îndurând asemenea suferinţe. Ei i-ai vorbit despre negrăita frumuseţe şi slavă a raiului şi i-au citat din 1 Corinteni 2, 9: Cele ce ochiul nu a văzut, nici urechea a auzit, nici la inima omului s-au suit, acestea au gătit Dumnezeu celor ce iubesc pe dânsul.

Auzind aceste vorbe, Adrian s-a dus la cel ce scria şi i-a spus: „Scrie şi numele meu împreună cu cele ale sfinţilor aceştia; şi eu sunt creştin“. Când împăratul a auzit aceasta, l-a întrebat: „Ţi-ai pierdut minţile?“ Adrian a răspuns: „Nu mi le-am pierdut, ci mi le-am aflat!“ Astfel că a fost întemniţat împreună cu ceilalţi.

Când soţia sa Natalia a aflat prima dată de întemniţarea lui, s-a mâhnit. Însă când a aflat că era întemniţat pentru Hristos, s-a bucurat mult, căci în taină era creştină. A îmbrăcat veşminte frumoase şi a dat fuga la temniţă să sărute legăturile soţului ei. L-a binecuvântat pentru hotărârea de a muri ca mucenic şi l-a sfătuit să rămână tare, îndemnându-i pe cei împreunăprinşi să se roage pentru el. Apoi Adrian a trimis-o înapoi acasă, rugând-o să fie liniştită şi să nu se teamă pentru el.

Apropiindu-se clipa muceniciei lui, temnicerii i-au îngăduit să meargă acasă şi să-şi ia rămas bun de la familie. Văzându-l că vine, Natalia, crezând că şi-a pierdut curajul şi a fugit din temniţă, a încuiat uşa casei şi a strigat la el, învinovăţindu-l că este un lepădat de Hristos şi iubitor al vieţii acesteia. I-a adus aminte de cuvintele Domnului, cel ce se va lepăda de mine înaintea oamenilor, mă voi lepăda şi Eu de dânsul înaintea Tatălui meu care este în ceruri (Mat. 10, 33). Se numea pe sine nenorocită, căci el o împiedica să se bucure de slava de a fi numită soţie de mucenic. Blagoslovenia pe care se aştepta să o primească, spunea ea, se preschimbase în nenorocire.

Dar când a aflat că ţelul venirii lui era altul decât îşi închipuia, de îndată supărarea i s-a schimbat în bucurie, şi l-a sărutat. Iar Adrian a strigat: „Blagoslovită eşti tu, soţia mea! Tu ai ajuns să-L cunoşti pe Dumnezeu, pentru ca soţul tău să se mântuiască. Cu adevărat, soţia mea, tu îţi iubeşti bărbatul! Blagoslovenia îţi va fi deci cunună, căci deşi nu ai îndurat tu însăţi chinurile, ai fost părtaşă la suferinţele mucenicilor prin mila faţă de ei“. Continuă lectura