Canon de rugăciune către Atotsfântul Dumnezeul nostru pentru izbăvirea de groaza cea înfricoșătoare a cutremurului

 

Troparul Cutremurului, glasul al 8-lea:

Cel Ce cauţi spre pământ şi-l faci pe el de se cutremură, izbăveşte-ne pe noi de groaza cea înfricoşătoare a cutremurului, Hristoase Dumnezeul nostru şi trimite-ne nouă milele Tale cele bogate. Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni.

 

Cântarea 1, glasul al 6-lea

Irmosul:

Ca pe uscat umblând Is­rael, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.

Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, miluieste-ne!

Cât este de înfricoşătoare mânia Ta, de care ne-ai izbăvit, Doamne, neîngropând în pă­mânt toată mărirea noastră. Pentru aceasta, cu mulţumită, pe Tine pururea Te slăvim.

Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, miluieste-ne!

Bucurându-Te, pururea şi cu adevărată, de a noastră cu totul desăvârşit îndreptare, Stăpâne, ca pe o frunză de nimic clatini tot pământul, întărind, Doam­ne, întru frica Ta pe toţi credincioşii.

Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, miluieste-ne!

Izbăveşte-ne de cutremurul cel prea greu pe noi pe toţi şi nu da, Doamne, să piară cu to­tul moştenirea Ta, care cu mul­te răutăţi Te mânie pe Tine, Cel Îndelung Răbdător.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca nişte robi strigăm către tine, Maica lui Dumnezeu: ara­tă îndurările tale cele obişnuite spre cetatea şi poporul tău; şi cu milostivire, izbăveşte-ne de cutremur cel greu şi de nimicire.

Continuarea

Rugăciune către Maica Domnului, pentru cei care nu pot învăța (la icoana – „Sporirea Minţii”)

icoana_maica_domnului_sporirea_mintii

Preacurată Născătoare de Dumnezeu, casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi Şi-a zidit-o, dătătoarea darurilor duhovniceşti, ceea ce de la cele lumeşti, la cele dinainte de lume, mintea noastră o înalţi şi pe toţi la cunoştinţa înţelepciunii îi ridici! Primeşte această cântare de rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi, care cu credinţă şi cu smerenie ne închinăm în faţa preacinstitei tale icoane!

Înduplecă-L pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru să le dea mai marilor noştri înţelepciune şi putere, judecătorilor – dreptate şi ne-căutare la faţa omului, păstorilor – înţelepciune duhovnicească, râvnă şi bună-paza sufletelor noastre, învăţătorilor – smerită înţelepciune, fiilor – ascultare şi nouă, tuturor, duhul chibzuinţei şi al evlaviei, duhul smereniei şi al blândeţii, duhul curăţiei şi al adevărului.

Şi acum, Maică prealăudată, dă-ne bună sporire a minţii, pe cei aflaţi în vrajbă şi în dezbinare împacă-i, uneşte-i şi pune între ei o legătură de iubire nedespărţită, pe cei rătăciţi din nesocotinţă întoarce-i spre lumina adevărului lui Hristos, povăţuieşte-i către frica de Dumnezeu, înfrânare şi hărnicie.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria, dă-le cuvântul înţelepciunii şi cunoştinţe folositoare de suflet celor ce le cer, luminează-ne cu bucuria cea nepieritoare, ceea ce esti mai cinstită decat heruvimii şi mai slăvită decât serafimii.

Iar noi, văzând faptele minunate şi preachibzuita înţelepciune a lui Dumnezeu, în lume şi în viaţa noastră, să ne înstrăinăm de deşertăciunea pământească şi de prisositoarele griji lumeşti şi să ne ridicăm minţile şi inimile noastre spre Cer, pentru ca, prin ocrotirea şi ajutorul Tău, laudă, mulţumire şi închinare pentru toate să-i aducem Întreit Slăvitului Dumnezeu şi Ziditorul tuturor, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Viaţa Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana

ioachim-si-ana-fresca-dionysiou

Sfinții Părinți Ioachim și Ana – Frescă – Mănăstirea Dionysiou, Sfântul Munte Athos

 

Sfântul şi dreptul Ioachim a fost din seminţia lui Iuda, trăgându-şi neamul din casa lui David împăratul în acest chip: din neamul lui Natan fiul lui David s-a născut Levi, iar Levi a născut pe Melhie şi pe Pamfir; Pamfir a născut pe Varpafir, iar Varpafir a născut pe Ioachim, tatăl Născătoarei de Dumnezeu. Acesta petrecea în Nazaretul Galileii, având soţie pe Ana din seminţia lui Levi, din neamul lui Aaron, fiica lui Mathan preotul care a preoţit în zilele Cleopatrei şi ale lui Casopar, împăraţii Perşilor, mai înainte de împărăţia lui Irod, fiul lui Antipater. Iar Mathan avea femeie pe Maria din seminţia lui Iuda din Betleem şi a născut cu dânsa trei fiice: pe Maria, pe Sovia şi pe Ana.

Deci, s-a măritat cea dintâi Maria, în Betleem, şi a născut pe Salomeea. S-a măritat şi Sovia, cea de-a doua, de asemenea în Betleem, şi a născut pe Elisaveta, maica lui Ioan Înainte Mergătorul. Iar a treia, Sfânta Ana, maica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, a fost precum am zis, soţia lui Ioachim în pământul Galileei, din cetatea Nazaret. Această însoţire de neam mare, Ioachim şi Ana, vieţuind după lege, drepţi au fost înaintea lui Dumnezeu; iar fiind îndestulaţi cu bogăţia cea materialnică, mai presus de toate aveau pe cea duhovnicească. Şi aşa, cu toate bunătăţile se înfrumuseţau ei, umblând în toate poruncile Domnului fără de prihană. Iar la tot praznicul deosebeau din averile lor două părţi, din care o parte o dădeau lui Dumnezeu la bisericeştile trebuinţe, iar cealaltă parte la săraci. Şi atât au plăcut lui Dumnezeu, încât i-a învrednicit pe ei să fie născători Fecioarei celei fără de prihană, pe care mai înainte a ales-o Lui spre maică. Continuarea

Născătoare de Dumnezeu – Troparul ce se cântă la litie

Troparul Născătoarei de Dumnezeu, specific slujbei Litiei, este alcătuit în mare parte din cuvintele adresate de către Arhanghelul Gavriil Maicii Domnului, la Buna Vestire: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te! Ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre”.

Cântarea are menirea de a-i aduce laudă Maicii Domnului și de a-i mulțumi pentru că, prin vrednicia ei și prin întruparea Mântuitorului în pântecele său a venit în lume mântuirea tuturor oamenilor.

Aceast tropar se cântă la sfârșitul Vecerniei (al Litiei) deoarece, potrivit tradiției, Buna Vestire ar fi avut loc seara. Introducerea în cult a imnului este atribuită patriarhului Chiril al Alexandriei, în secolul al V-lea, fiind considerat una dintre cele mai vechi cântări de inspirație creștină, cu baza în textele Sfintei Scripturi.

 

Predică la Duminica a XI-a după Rusalii

duminica_a_xi-a_dupa_rusalii_-_pilda_datornicului_nemilostiv_2

Matei 18, 23-35:

  1. De aceea, asemănatu-s-a Împărăția cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale.
  2. Și, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanți.
  3. Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el și femeia și copiii și toate câte are, ca să plătească.
  4. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduiește-mă și-ți voi plăti ție tot.
  5. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul și i-a iertat datoria.
  6. Dar, ieșind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el și care-i datora o sută de dinari. Și punând mâna pe el, îl sugruma zicând: Plătește-mi ce ești dator.
  7. Deci, căzând cel ce era slugă ca și el, îl ruga zicând: Îngăduiește-mă și îți voi plăti.
  8. Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria.
  9. Iar celelalte slugi, văzând deci cele petrecute, s-au întristat foarte și venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate.
  10. Atunci, chemându-l stăpânul său, îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat.
  11. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și eu am avut milă de tine?
  12. Și mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria.
  13. Tot așa și Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă dacă nu veți ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre.

 

A fost, zice Hristos, un împărat. Un împărat bogat. Avea la palatul său curteni și slujitori. Ei chiverniseau banii împaratului. Bani proprii nu aveau. Tot ce aveau era averea împăratului și trebuiau s-o chivernisească cu atenție și onest, pentru că într-o zi împăratul avea să-i cheme și să le ceară o socoteală exactă. Dar pentru că împăratul a întârziat să-i cheme, slujitorii au crezut că nu-i va mai chema niciodată și că pot să facă ce vor.

Însă cât de mult s-au înșelat! A sosit ziua socotelii. Împăratul a prouncit să se înfățișeze înaintea lui unul din slujitori. A venit slujitorul, dar inima îi tremura pentru că știa că nu fusese cum trebuie. Au deschis cărțile. Tot ce a primit slujitorul, tot ce a încasat și tot ce a cheltuit, până la ultima drahmă, era scris în cărți. Controlul care s-a făcut a demonstrat că slujitorul îi datora împăratului zece mii de talanți, adică șaizeci de milioane de drahme de aur sau aproximativ un miliard de drahme actuale. O datorie uriașă! Slujitorul a auzit și a căzut în mare deznădejde, pentru că nu avea nimic. Și era imposibil să achite această datorie. Ar fi trebuit să rămână pentru totdeauna în închisoare, fără nicio speranță de a-și achita datoria. Slujitorul cade la picioarele împăratului și îl roagă cu lacrimi să-i dea un oarecare termen. Făgăduia, că-și va plăti datoria. Împăratul, plin de dragoste și îndurare, i-a fost milă de el și i-a iertat toată datoria. Și slujitorul, ca și cum ar fi prin aripi la picioare, zbura de bucurie.

Dar pe când acest slujitor ieșea din palat, de acum liber de agonia datoriei, intalneste pe un alt slujitor. Acest slujitor îi datora o mică sumă, îi datora o sută de dinari, adică o mie cinci sute de drahme de astăzi. Cum l-a văzut, și-a amintit ce trebuia să primească. Cere, deci, să i le dea acum. Acela nu avea. Dar acesta insista. Îl roagă să faca puțină rabdare ca să-i achite datoria. Plânge, cade la picioarele lui. Nimic. Sever și lipsit de omenie l-a apucat de gât și era cât pe ce să-l sugurme. La sfârșit, l-a aruncat în închisoare. Împăratul, când a aflat ce fel de comportament a arătat primul slujitor celui de-al doilea, s-a mâniat foarte. A zis: – Eu, sa-I iert o datorie atât de mare, iar el să nu-I ierte celui împreună slujitor cu el o sumă atât de mică? Imediat și-a retrat grațierea pe care o făcuse, și a poruncit să-l arunce pe acel slujitor aspru și lipsit de omenie în închisoare.

***

Aceasta este, oarecum dezvoltată, pilda slujitorului ce datora zece mii de talanţi. Prin pildă, aşa cum ştim, Domnul una spune şi alta lasă a se înţelege. Din toate câte se zic în această pildă, vom ruga pe iubiţii noştri creştini să ia aminte la ce înseamnă datoria slujitorului, datoria celor zece mii de talanţi. Datoria aceasta nu este materială. Nu sunt bani, nu sunt monezi de aur. Datoria aceasta, despre care vorbeşte pilda, este o datorie duhovnicească. Este o datorie, care – pe care omul şi-o face, atunci când încalcă poruncile Domnului, când nu foloseşte cum trebuie autoritatea pe care i-a dat-o Domnul peste diferite bunuri. Şi ce nu a dat Dumnezeu omului! I-a dat ochi ca să vadă, urechi ca să audă, picioare ca să se plimbe, mâini ca să lucreze. I-a dat sănătate. I-a dat minte ca să judece corect. I-a dat bunuri materiale, aer pentru respiraţie, apă pentru a se răcori, soare pentru a se încălzi, plante şi arbori ca să se desfăteze, animale ca să-i slujească. I-a dat timp preţios ca să lucreze, să-L adore pe Creatorul său şi să facă bine în lume şi semenilor săi. Şi omul cum se comportă? Cum foloseşte bunurile materiale şi spirituale? Vai! Dacă s-ar face un control în mare, improvizat, acest control va demonstra că omul nu face o chivernisire bună a bunurilor lui Dumnezeu. Face abuz, exces, risipeşte bogăţia lui Dumnezeu. Trăieşte fără a se gândi la răspunderea pe care o are. Zi de zi păcătuieşte. Trupul lui slujeşte păcatului. Ochii lui văd cele ruşinoase. Urechile lui aud lucruri care nu s-ar cuveni să se audă. Limba lui spune minciuni, judecă osândeşte, dezbină, calomniază, blesteamă şi huleşte pe Dumnezeu. Mâinile lui fură, lovesc şi ucid. Picioarele lui aleargă la cluburi păcătoase. Tot gândul lui este numai la ce este rău. Timpul lui este pierdut. Într-o zi, nu dispune nici de o oră să se ducă la biserică. Nu dispune de puţin timp să-şi facă rugăciunea. Nu dispune de zece minute pe zi ca să citească Sfânta Scriptură. Un “mulţumesc” nu zice. Este şi nemulţumitor faţă de Dumnezeu, şi aspru şi lipsit de omenie faţă de semeni. Dacă cineva însetează, nu-i oferă un pahar de apă. Dacă cineva flămânzeşte, nu-i dă o bucată de pâine. Dacă cineva e gol şi tremură de frig, nu-i dă o haină ca să se acopere. Dacă sunt bolnavi, nu-i vizitează. Dacă sunt nedrepţăţiţi, nu-i apără. Pe orfani şi pe văduve nu-i ocroteşte. Este aspru şi fără omenie. Răul pe care i l-a făcut altul nu-l iartă. Până la moarte ţine ură. Să mergem mai departe şi să cercetăm mai profund viaţa oamenilor? Din ce în ce mai multe păcate noi vor apărea. Datoria toată va creşte şi numărul păcatelor va depăşi cele zece mii de talanţi, va depăşi nisipul mării. “Cine va cerceta mulţimea păcatelor mele, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu?!”.

 ***

Unde sunt acum cei care zic şi se laudă că nu au păcate şi că sunt mai buni decât toţi oamenii? Nefericiţii! Le lipseşte ”Cunoaşte-te pe tine însuţi!”. Le lipseşte cunoaşterea şi simţământul păcatelor lor. Le lipseşte frica de Dumnezeu. Dacă însă ar fi stat să studieze Sfânta Scriptură şi ar fi cunoscut voia lui Dumnezeu, micile şi marile porunci ale Legii dumnezeieşti, şi s-ar fi cercetat pe ei înşişi, atunci ar fi văzut cât de mult rătăcesc. Atunci s-ar fi îngrozit. Şi cum să nu se-ngrozească? Cum să nu ne îngrozim noi, toţi oamenii! Pentru că omul, oricât de sfânt s-ar considera, nu poate să-şi achite singur datoria păcatelor lui. Ce zic? Nu toată datoria, dar nici un păcat din cele care sunt considerate mici şi fără importanţă. O sută de ani să pustniceşti într-o peşteră, să posteşti şi să faci mii de rugăciuni, nu ajunge ca să ţi se ierte nici măcar un păcat. Dacă ar fi putut omul să se mântuiască singur, n-ar fi venit Hristos în lume. A venit şi a ridicat pe umeri Săi păcatele noastre ale tuturor şi cu Cinstitul Său Sânge a achitat datoria noastră. Păcătoşii sunt de acum liberi şi iertaţi. Un singur lucru ne cere Multmilosârdul Domn: Să dăm şi noi iertare celor care ne-au greşit. Ne-a dăruit El un miliard? Să dăruim şi noi celuilalt o drahmă! Este drept şi cuviincios. N-o facem? Atunci vom rămâne neiertaţi. Cine va fi vinovat atunci? Noi şi nimeni altul.

Ne vorbește Părintele Augustin, Mitropolitul de 104 ani.

(Din “Kyriaki”, Atena, 1998, pag. 143-148)

 

 

„Privegheați deci, că nu știți în care zi vine Domnul vostru.”(Matei 24, 42)

        Evanghelia de Vineri – 2 septembrie – (Matei 24, 27-33; 42-51)

        „Privegheaţi, deci, că nu ştiţi în care ceas vine Domnul vostru”. N-a spus: „Nu ştiu”, ci: „Nu ştiţi”. Cînd era aproape să le spună ceasul venirii Sale, Hristos Se opreşte şi iarăşi îi depărtează de întrebare, pentru că vrea să-i facă să fie necontenit pregătiţi. Le spune: „Privegheaţi!”, arătîndu-le că nu le spune ziua şi ceasul venirii Sale, tocmai pentru a priveghea. „Aceea să cunoaşteţi, că dacă ar şti stăpînul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea şi voi fiţi gata că în ceasul în care nu gîndiţi Fiul Omului va veni (Matei 24, 43-44)”.

De aceea le spune să privegheze, ca să fie totdeauna gata; de aceea le spune: „Atunci va veni, cînd nu vă aşteptaţi”; voieşte să fie totdeauna gata de luptă, să fie totdeauna virtuoşi. Cu alte cuvinte spune aşa: „Dacă cei mai mulţi oameni ar şti cînd mor, negreşit că s-ar strădui în ceasul acela”.

Dar pentru ca oamenii să nu se străduiască numai pentru ziua aceea, Domnul nu spune nici ziua cea de obşte a sfîrşitului lumii, nici ziua morţii fiecăruia, pentru că vrea ca oamenii să o aştepte totdeauna, pentru ca totdeauna să se străduiască. Aceasta e pricina că e necunoscut sfîrşitul vieţii fiecăruia din noi.

În acest text Hristos Se descoperă pe Sine însuşi că este Domn; nicăieri nu o spusese atît de clar. Prin pilda cu stăpînul casei mie mi se pare că Domnul a vrut să-i îndemne spre virtute pe cei trîndavi; că ei n-au nici atîta grijă de sufletul lor cîtă grijă au de banii şi averile lor cei care se aşteaptă să-i atace hoţii. Aceştia cînd se aşteaptă să fie atacaţi, priveghează şi nu lasă să li se fure ceva din casă. „Voi însă, spune Domnul, deşi ştiţi că va veni ziua aceea – şi negreşit va veni -, nu privegheaţi nu sînteţi pregătiţi ca să nu fiţi duşi pe nepregătite de aici. De aceea, ziua aceea vine spre pierzarea celor ce dorm. După cum stăpînul casei, de ar şti cînd vine furul, ar scăpa de el, tot aşa şi voi, dacă aţi fi pregătiţi, aţi scăpa de pieire”. Aşadar, pentru că le-a amintit de judecată, îşi îndreaptă cuvîntul Său şi spre dascăli, vorbindu-le de osîndă şi răsplată. Mai întîi vorbeşte de cei ce săvîrşesc fapte bune şi termină cu cei ce fac păcate, pentru a-Şi încheia cuvîntul cu o înfricoşare. […]

Vezi că Hristos pretutindeni vorbeşte de acelaşi lucru, de neştiinţa zilei şi a ceasului aceluia? Ne arată că ne este de folos această neştiinţă, că ne face să fim totdeauna pregătiţi. Aceasta caută Domnul, ca noi să priveghem totdeauna. Şi pentru că totdeauna păcătuim cînd trăim în huzur, iar în necazuri ne cuminţim, de aceea Hristos, cu orice prilej, spune că atunci vin relele peste noi cînd sîntem tihniţi şi fără de griji. Şi după cum a arătat asta mai înainte prin pilda celor de pe timpul lui Noe, tot aşa spune şi acum: “Cînd sluga aceea se îmbată, cînd bate, atunci vine şi pedeapsa cumplită. Să nu ne uităm însă numai la pedeapsa gătită aceluia, ci să căutăm să nu facem şi noi, fără să ne dăm seama, aceleaşi fapte“.


Fragmente din tâlcuirea Sf. Ioan Gură de Aur, din OMILIA LXXVII, din Omilii la Ev. După Matei, cap. 24

31 august: SFÂNTUL CIPRIAN AL CARTAGINEI — PELERIN ORTODOX

31 august: SFÂNTUL CIPRIAN AL CARTAGINEI * Sf. Ciprian se naste, probabil, in jurul anului 200 la Cartagina, din parinti pagani si bogati. Primeste o educatie aleasa, isi face o cultura intinsa si ajunge retor, calitate in care isi creeaza numeroase legaturi si se inconjoara de un deosebit prestigiu. Sub influenta preotului Caecilianus, Sf. Ciprian…

via 31 august: SFÂNTUL CIPRIAN AL CARTAGINEI — PELERIN ORTODOX